Hotel Eos

Parcul Moghioros.

Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 al Capitalei a fost transformat complet dupa peste doi ani de lucrari de reamenajare. Daca unii locuitori ai cartierului se declara, în mare parte, multumiti de noua înfatișare a parcului, altii spun ca Parcul Drumul Taberei arata mult mai bine în trecut.

Parcul Drumul Taberei s-a redeschis vineri, pe 29 mai 2015, la doi ani dupa începerea lucrarilor. Lucrarile la Parcul Drumul Taberei au fost finalizate, mai putin cele la serele exotice, care ar urma sa fie gata la sfarșitul anului.
Valoarea totala a investitiei în reamenajarea parcului Drumul Taberei se ridica la aproximativ 18 milioane de euro, banii fiind asigurati, în cea mai mare parte, din fonduri europene şi o cota parte contributia administratiei locale.
În parc sunt amenajate doua pavilioane de recreere pentru adulti, o vale cu versanti gazonati si un pavilion pentru sahisti.

De pe pasarela belvedere se poate vedea imaginea panoramica a parcului şi labirintul care este iluminat seara, iar în mijlocul lui se afla o zona de relaxare cu banci.

pasarela din parcul moghirios
În acest parc s-au mai amenajat şi un skatepark, pentru skateri şi rolleri, terenuri multisport, o scena amplasata în interiorul lacului pentru concerte şi spectacole, care include şi gradene pentru spectatori, o zona pentru caini, zone de fitness, o pasarela pietonala belvedere, poduri pietonale şi o zona de labirint.

Şi fantana din mijlocul lacului a fost modernizata. Aici s-au schimbat sistemul de iluminat arhitectural ambiental, pompele care creeaza jocul de apa şi sistemul de alimentare cu apa al fantanii, care a fost racordat la reteaua de apa potabila a oraşului.
Iluminatul aleilor din parc se face prin surse pe baza de leduri, iar iluminatul ambiental arhitectural, îngropat la cota 0, în spatiul verde sau langa aleile pietonale, pune în valoare anumite elemente de vegetatie şi elemente arhitectonice din parc.

Pentru o imagine de ansamblu atat inainte cat si dupa remodelarea parcului, va invitam sa parcurgeti doua articole marca Vlad Eftenie. Parcul Moghioros inainteParcul Moghioros in prezent

 

 

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *