Ci spiace, ma questo articolo è disponibile soltanto in Rumeno. Per ragioni di convenienza del visitatore, il contenuto è mostrato sotto nella lingua alternativa. Puoi cliccare sul link per cambiare la lingua attiva.

În căutarea unei mănăstiri, a unei oaze de linişte, aproape în centrul Bucureştiului, ne întâmpină Schitul Darvari, o adevărată perla arhitecturală. Prin anul 1834, prin cumpărarea terenului de către Mihail Dârvari şi soţia lui Elena, au hatarat ridicarea unei biserici micuţe, fără turla, cu hramul Sf Împăraţi Constantin şi Elena.

Ulterior, în acest loc au fost invitate şi 12 călugăriţe, luând nastere un mic schit pentru măicuţe, slujbele fiind ţinute de un preot. Pe lângă schit s-au mai construit alte 4 imobile în care măicuţele se puteau întreţine. Nu totul a fost roz la această mănăstire pentru că prin anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan-Cuza prin legea numită „Legea secularizării” a închis mai multe mănăstiri. Măicuţele au fost obligate să plece de unde au venit, respectiv manăstirile Ciorogârla şi Pasărea. Cea care i-a dat viaţa acestui schit, respectiv ctitora Elena Dârvari, transforma mănăstirea în schit de călugări.

Călugării de la Muntele Athos, primesc acceptul de a se adăposti la schit atunci când trec prin Bucureşti, unde veneau pentru strângere de ajutoare. În timp, schitul se degradeaza si văzând mănăstirea ruinată, nepotul ctitorului, Mihail Dârvari, renovează din temelii vechiul locaş, construind biserica în formă ei actuală.

După 1989, se restaurează picturiile deteriorate, iar din 1996, Schitul Dârvari redevine aşezământ monahal.
S-au refăcut chiliile deteriorate, reincadrandu-se cu grijă ansamblu şi clopotniţă. Schitul Dârvari cu întreg complexul de clădiri din jur, a fost declarat „monument istoric.

Majoritatea oamenilor care trec pragul acestui schit, chiar dacă el se afla în centrul Bucureştiului, apreciază că se afla într-o mănăstire veche şi mai presus de asta majoritatea sunt oameni tineri. Ei sunt preluaţi de călugări, le este arătat schitul, biblioteca şi cărţile de aici, moment in care oamenii devin receptivi şi, pe baza încrederii pe care oamenii o mai au în biserică, încep să-şi spună pasurile. Mulţi dintre ei au menţionat că se simt aici ca acasă, pentru că primesc linişte, multă cadura, iubire şi înţelegere din partea călugărilor care-i asculta şi care încearcă să le arate tuturor calea lui Dumnezeu.

Daca vrei sa faci o vizita la schit sau sa asisti la o slujba, viziteaza acest link, pentru programul oficial.