La mai putin de 10 minute cu masina de Hotel Eos se afla unul dintre cele mai vechi lacase de cult si totodata unul dintre cele mai insemnate monumente istorice din Bucuresti, Manastirea Plumbuita, asezata pe o peninsula din lacul Plumbuita, in mijlocul parcului cu acelasi nume.

Ctitorita initial in 1956, de voievodul Petru cel Tanar (1559-1568), fiu al domnitorului Mircea Ciobanul si al Doamnei Chiajna, constructia manastirii a fost a fost continuata de succesorii la tron ce si-au asezat curtea domneasca la Bucuresti: Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) si Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591).

La finalizarea lucrarilor. in 1585, acesta din urma inchina asezamantul manastirii Xiropotamu, de la Muntele Athos.
Pentru ca multa vreme biserica a fost acoperita cu tabla de plumb, localnicii i-au dat asezarii numele de Plumbuita.

Exista o legenda care spune ca numele vine de la faptul ca voievodul Matei Basarab, avand nevoie de ghiulele in timpul luptei, a dat acoperisul manastirii la topit pentru a le fabrica. O alta sustine ca batalia acestuia cu Radu Ilias s-a petrecut chiar sub zidurile manastirii si a fost atat de apriga incat multimea de ghiulele cazute pe acoperisul lacasului de cult s-a topit, dand acoperisului un luciu de plumb.

Monumentul este deosebit de important pentru istoria culturala a Capitalei, in 1573 voievodul Alexandru al II-lea Miercea si sotia sa, Ecaterina Salvarezzo, infiintand aici prima tiparnita din Bucuresti si a treia din Tara Romaneasca. Primele carti tiparite in Bucuresti au aparut aici in 1582: este vorba despre doua Tetraevangheliare si o Psaltire ( din care se pastreaza un fragment pana in zilele noastre, in Biblioteca Nationala din Sofia).
Ca multe alte cladiri datand din secolele XVI-XVII, nici biserica Manastirii

Plumbuita nu a scapat de blestemul incendiilor ce au ravasit acele vremuri: dupa ce suferise mari distrugeri in 1595, in 1614 un grav incendiu afecteaza cladirea, fiind rezidita din temelii in 1647, din porunca domnitorului Matei Basarab, dupa modelul celei de la Dealu, ctitorita de Radu cel Mare pentru a comemora biruinta asupra turcilor din 1632. Odata cu aceasta rezidire, se adauga Casa Domneasca si fortificatiile, zidurile mari de aparare intarind vechile ziduri ale manastrii.

De la inceputul secolului XIX, manastirea traverseaza o lunga perioada de decadere. Manastirea si turnul clopotnitei sunt grav afectate de marele cutremur din 1802, dupa restaurare fiind tranformata, in timpul Revolutiei din 1848, in inchisoare politica.

Autoritatile vremii incarcereaza in beciurile de la Plumbuita o parte din capii Revolutiei, fara acordul autoritatilor bisericesti. Patrimoniul Manastriii este apoi, odata cu secularizarea din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, confiscat de stat, iar manastirea este parasita, pentru o lunga perioada fiind in ruina.

Abia in perioada interbelica, spre sfarsitul anilor 1930, manastirea este restaurata de Comisia Monumentelor Istorice, dar venirea razboiului duce la amanarea lucrarilor pana in anul 1953, urmand resfintirea acesteia.
In prezent, Manastirea incearca sa se autofinanteze din donatii, vanzarea de coliva, oua, branza si bors.

O parte din cladirea manastirii Plumbuita este in curs de restaurare. Biserica manastirii gazduieste fragmente de moaste ale unor sfinti importanti precum Sfantul Ierarh Nicolae, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Mare Mucenic Pantelimon si Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava, dar si o icoana a Sfantului Nicolae din secolul XVIII.